Vrancea eroica

Vrancea Eroică nr. 4/2014

Din sumarul acestui număr semnalăm articolul profesoarei Stana Georgescu-Apostu, de la Şcoala gimnazială “Regina Maria” din Vintileasca, Vrancea, intitulat Dispărut la Cotul Donului. Autoarea readuce în atenţie problema dispăruţilor pe front, evocând drama familiei lui Noapteş Stoica, soldat dat dispărut în luptele de la Cotul Donului, în iarna anului 1942. La vârsta de 73 de ani, Dinu Noapteş, unul din cei patru orfani de război, îşi aminteşte: Tata a fost infanterist şi cercetaş. A fost dat dispărut la Cotul Donului, în patruşdoi. Au povestit cei care s-au întors din război că patru zile şi patru nopţi nu s-a văzu decât fum; aşa era lupta de aprigă şi n-a mai ştiut om de om, român de român, vintilean de vintilean. De tata nu s-a mai ştiut nimic. După luptă nu l-a mai văzut nimeni; nici mort, nici viu. A fost cercetaş. Cine ştie, poate l-au prins, l-au făcut una cu pământu… Sau poate a pierit plin de răni, îngropat sub cizmele luptătorilor şi sub copitele cailor… Cine ştie?…Mama l-a aşteptat toate tinereţile ei şi el n-a mai venit… Nu ştia: să-i facă pomenile, ori ba? Că nu-i bine să-i faci pemeni omului dacă el îi viu…

Până la urmă, Catrina Noapteş, nevasta celui dispărut, a luat o hotărâre. Povesteşte Veronica, soţia lui Dinu Noapteş: Dacă a văzut Mica – aşa-i spunea toată lumea mătuşii Catrina, femeia eroului Noapteş Stoica, Dumnezeu s-o odihnească – şi a văzut că au trecut doi ani şi el nu a venit acasă, s-a dus la Niţa şi “şi-a pus oglinzile” şi în oglinzi a văzut un mormânt şi lângă el un mormănaş de oase. Şi a înţeles atunci că bărbatul ei e mort şi s-a apucat să-i facă cele trebuitoare pentru marea călătorie. Mi-a spus că în sufletul ei nădejdea tot n-a murit şi câteodată se gândea că el tot s-o întoarce. Şi când era bătrână uneori tot credea că va primi vreo veste despre el… Veste n-a mai venit iar în 2005 Mica a murit. Cât era tânără au mai cerut-o unii de nevastă, că era gospodină, curată şi cinstită, da ea n-a vrut să se mărite, zicea că are patru copii şi dacă nu-i tatăl lor, cine poate să le fie tată?! şi dacă i s-o întoarce rumânu-acasă, cum s-o găsească la altă poartă, la altă casă…

Excelentă evocare! Felicitări, doamna profesoară!