Marius Dumitrescu

Locotenentul Marius Dumitrescu

 10 mai 1941. Pe platoul de la Cotroceni, 1146 de tineri absolvenţi ai celor 12 şcoli militare de arme, componenţi ai Promoţiei 1941 “Regele Mihai I”, într-o impecabilă ţinută albă, de vară, aliniaţi pentru marea paradă, aşteaptă cu emoţie şi nerăbdare începerea ceremoniei de înălţare la gradul de Sublocotenent. Regele Mihai I, Comandantul Armatei, rosteşte cuvântul de salut, apoi înmânează sabia de onoare Şefului Promoţiei Infanterie, care, conform tradiţiei, va rosti jurământul în numele tuturor celor avansaţi. Numele lui: sublocotenent Marius Dumitrescu.

O linişte deplină se aşterne asupra platoului strălucitor de arme, uniforme şi tinereţe. Niciunul din cei avansaţi nu depăşeşte vârsta de 20 de ani. Războiul a izbucnit încă din toamna anului 1939, toamnă în care aceşti tineri îşi începeau cariera militară în şcolile de ofiţeri. În cumplitul an 1940, României i-au fost ciuntite teritoriile şi la Vest, şi la Est, şi la Nord. Pe atunci, elev al Liceului Militar “Ştefan cel Mare” din Cernăuţi, Marius Dumitrescu a trebuit să fugă din calea urgiei ce se abătuse peste ţara sa. S-a refugiat odată cu liceul său, care a fost dislocat la Târgu Mureş. A fost un elev excepţional, şeful clasei sale şi premiant pe toată durata studiilor. A absolvit Liceul Militar “Ştefan cel Mare” în anul 1939, ca şef de promoţie, calitate care îi dădea dreptul să aleagă, fără examen de admitere, orice specialitate militară din componenţa armatei. A respins orice tentaţie: cavalerie, aviaţie, marină, în favoarea infanteriei, “Regina bătăliilor”, o regină dură, aspră şi nemiloasă, cea mai crudă din toate reginele războaielor.

Acum, în această zi solemnă, şeful Promoţiei se îndreaptă spre tribuna oficială. Se opreşte în faţa microfonului. Salută. Îşi rosteşte discursul. Cuvântul lui emoţionează. Tinerii, în poziţia de drepţi, prezintă onorul cu sabia. “Majestate, Jurăm să murim în atac la baionetă, dar ne vom reîntregi ţara!” –  îşi încheie discursul sublocotenentul Marius Dumitrescu.

Potrivit tradiţiei, şefii promoţiilor de infanterie sunt repartizaţi în unităţi de gardă regală. Sublocotenentul Marius Dumitrescu refuză această favoare şi insistă să fie trimis la o unitate operativă. După câteva rapoarte respinse, i se aprobă repartizarea la Regimentul de infanterie 4 Argeş Piteşti. Din nou, rapoarte. Cere să fie încadrat la partea operativă, pe zona de manevră, ca să-şi cunoască din vreme oamenii. Nu concepe ca un şef de promoţie să se adăpostească la partea sedentară.

Intră în luptă, încă din primele zile de front, în fruntea plutonului său.

25 iulie 1941. Trupele române ajung la Nistru. Basarabia este complet eliberată şi readusă la patria mamă. Regimentul 4 Argeş îşi continuă luptele în cadrul Diviziei 3 Infanterie, înaintând spre Odessa. În dreptul gării Karpova, plutonul sublocotenentului Marius Dumitrescu, angajat în luptele pentru cucerirea unui nod de cale ferată, este încercuit pe botul de deal din spatele gării. Se încinge o luptă disperată, cercul se strânge ameninţător, ostaşii cad seceraţi de gloanţe. Plutonul rămâne fără muniţie. Singura soluţie, lupta corp la corp, lupta la baionetă, cea mai sângeroasă luptă din istoria războaielor. Comandantul, îmbărbătându-şi puţinii ostaşi care i-au mai rămas, cade, grav rănit, lângă soldaţii săi.

Când brancardierii au vrut să-l ducă la un post de prim-ajutor, cu voce stinsă, le-a cerut: “Lăsaţi-mă aici! Să mor pe câmpul de onoare!” A murit aşa cum jurase, în urmă cu doar  96 de zile, în faţa Regelui!

Am aflat toate acestea de la răposatul colonel Gheorghe Lăcătuşu, veteran de război, absolvent al Şcolii de Ofiţeri de Infanterie la un an după promoţia lui Marius Dumitrescu. “Prea mult patetism! – mi-am spus, în sinea mea, când venerabilul colonel şi-a încheiat evocarea.

Şi totuşi, aşa a fost eroul sublocotenent Marius Dumitrescu, şeful Promoţiei 1941 Infanterie! De la vârsta de 10 ani, când a intrat în liceul militar şi până la 20 de ani, când a absolvit şcoala militară, timp de 10 ani, s-a pregătit pentru o carieră strălucită, care nu a durat decât trei luni!

A fost avansat la gradul de locotenent post-mortem şi decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul” clasa a III. Pe brevetul Ordinului stă scris: “Pentru vitejia şi avântul cu care s-a aruncat asupra inamicului în fruntea plutonului său în atacurile de la Cota 102 (Sivino-Oseoka), în ziua de 14 august 1941”.

Din ziua aceea, eroul Marius Dumitrescu a intrat în legendă, devenind simbolul armatei române. Un simbol mult prea repede trecut la index şi uitat. Noii conducători ai ţării, veniţi pe tancurile sovietice, nu aveau nevoie de asemenea eroi. Singurul care a încercat să-i eternizeze faptele şi vitejia a fost generalul Aurel Runceanu, comandantul Şcolii de Ofiţeri de Infanterie. A reuşit să dea numele eroului unei străduţe ascunse între clădirea şcolii de ofiţeri de infanterie şi fostul stadion ANEF. Dar, la scurt timp, numele avea să dispară pentru totdeauna.

Astăzi nimeni nu mai ştie nimic de eroul locotenent Marius Dumitrescu. Păcat!

D.R.

 

P.S.1. Ceremonialul avansării Promoţiei de ofiţeri 1941 a fost filmat. Pelicula se păstrează în Arhiva Cinematografiei Române. Unele secvenţe circulă şi pe internet. Credem că e timpul ca jertfa locotenentului Marius Dumitrescu să fie readusă în memoria colectivă a acestui neam.

P.S.2.  Ordin de zi pe Divizia 3 infanterie:
“În lupta aprigă pentru cucerirea înălţimilor din zona est cota 102 (gara Karpova) a căzut la datorie, în fruntea plutonului său şi în fruntea Regimentului 4 dorobanţi, eroul sublocotenent Dumitrescu Marius, împreuna cu tot plutonul său, după ce au asaltat la baionetă poziţia duşmană. A căzut în lupta corp la corp, cu un inamic mult mai numeros. Cinste ţie, eroule sublocotenent Dumitrescu şi vitejilor tăi ostaşi!” (Arh. M.Ap.N., fond 508, dosar nr. 47, f. 121)