Dragi români,

       Ziua Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos este și Ziua Eroilor din România. Această benefică îngemănare de sărbători ne amintește că, de-a lungul existenței poporului nostru, credința creștină și apărarea  țării au fost  paginile nedespărțite ale fiecărei file de istorie.

      Ambele au avut la bază sentimentul unei mari iubiri față de Dumnezeu și față de glia străbună, cea care ne-a asigurat pâinea de toate zilele, și sacrificial eroic și martiric prin care națiunea și-a plătit mereu dăinuirea.

      În această zi, cerurile și inimile noastre se deschid, pentru a primi înălțarea celui martirizat pe pământ, și sufletele soldaților fără număr, care au căzut în țărână pentru vatra străbună. Să nu uităm că independența României, reîntregirea neamului într-o singură formă statală națională, eliberarea Ardealului de Nord-Vest și a unei părți a Europei de sub negura nazistă au fost consființite de sângele românesc îmbrăcat în uniforma militară.

      Să ne amintim de eroi, să-i cinstim cu o floare, să le povestim copiilor și nepoților noștri despre ei, să le îngrijim mormintele și numele scrise pe cruci, precum și monumentele ridicate pentruei, ca să putem fi mândri de trecutul nostru și de identitatea noastră românească !

    Toate națiunile civilizate își cultivă respectul pentru cei căzuți pe câmpurile de luptă, își ridică eroi la cel mai înalt rang de civilitate și patriotism, le utilizează exemplul dăruirii de sine în numele unui ideal suprem-patria, pentru a educa și motiva generațiile următoare pentru a le urma exemplul.

     Eroii noștri sunt tații și bunicii noștri, sunt întregul șir de străbuni pe umerii cărora s-a clădit țara, cu  sabia și viața cărora  s-a apărat patria și a fost dată urmașilor.

    Să-i cinstim! Să-I omagiem! Să ne plecăm frunțile la picioarele lor! Să-I rugăm să vegheze de acolo din împărăția lor, dăinuirea acestei țări și a românității, indiferent unde s-ar afla ea!

     Hristos s-a înălţat!

 Eroii cunoscuți și necunoscuți ai neamului  nostru s-au înălțat cu El !

 

 

    PREȘEDINTELE A.N.C.E.“REGINA MARIA”

    General maior (r.)

    Prof. univ. dr. Visarion NEAGOE