DSC_0546

Joi, 12 iunie 2014, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor (O.N.C.E.) a sărbătorit împlinirea unui deceniu de existenţă. După cum se ştie, O.N.C.E. a luat fiinţă la 15 iunie 2004, în baza Legii nr. 379/2003 şi a HG nr. 635/2004, fiind prima instituţie a statului, după evenimentele din decembrie 1989, împuternicită prin lege să se ocupe de protejarea operelor comemorative de război, precum şi de cinstirea memoriei eroilor.

La evenimentul organizat la sediul instituţiei – Castelul Ţepeş din Parcul Carol I, Bucureşti – a participat şi o delegaţie a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria”, condusă de general maior (rz.) prof. univ. dr. Visarion Neagoe. În cuvântul de salut, preşedintele A.N.C.E.”R.M.”, general maior (rz.) prof. univ. dr. Visarion Neagoe a mulţumit conducerii şi personalului ANCE pentru activitatea desfăşurată în cei 10 ani de existenţă şi şi-a exprimat convingerea că Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria” şi Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor vor găsi, în deplin acord, cele mai bune căi de colaborare, ştiut fiind faptul că anul acesta se vor împlini 95 de ani de la înfiinţarea Societăţii Mormintele Eroilor Căzuţi în Război şi 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial.

DSC_0551

Generalul maior (rz.) prof. univ. dr. Visarion Neagoe a înmânat colonelului dr. Marian Popescu, directorul ONCE, Diploma de Excelenţă a ANCERM şi o cupă aniversară.