Aspect din timpul festivitatii          În anul în care se împlineşte un secol de la intrarea României în Războiul pentru întregirea neamului românesc, asociaţia noastră organizează ediţia a III-a a Premiului “Comandor Virgil Alexandru Dragalina”. Ca şi la ediţiile anterioare, pe lângă premiul principal se mai acordă un premiu, ambele fiind în valoare totală de 1.500$.

         Premiul “Comandor Virgil Alexandru Dragalina”, în valoare de 1.000$, va reveni celei mai bune lucrări apărute în anul 2016, având ca domeniu de cercetare participarea armatei române la cele două conflagraţii mondiale (soarta prizonierilor de război; militari dispăruţi pe front; biografii ale unor personalităţi militare; analize ale unor bătălii; memorialistică de război etc.).

        Pentru aceeaşi tematică, juriul va mai acorda un premiu special, în valoare de 500$.

        Condiţii de premiere. Sunt considerate eligibile pentru a fi premiate lucrările în limba română editate în anul 2016. Nu vor fi luate în consideraţie lucrările reeditate sau cele de ficţiune.

         Lucrarea câştigătoare a premiului va fi stabilită de un juriu a cărui componenţă va fi aprobată prin decizia Biroului Executiv Central al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria”. În cazul în care vor fi mai multe lucrări cu acelaşi număr de puncte, departajarea se va face în funcţie de punctajul obţinut la criteriul: valoare ştiinţifică.

         Şi în anul 2016, cele două premii sunt susţinute prin contribuţia financiară a unor familii de români din Statele Unite şi din Franţa. Este vorba despre familiile: dr. Valentin şi Opritsa Popa Dragalina (SUA); dr. Cornel şi Nina Dumitriu (SUA); Ioana Dragalina-Tudoriu (SUA); dr. Doina Tănăsescu (SUA); Andrea Popa-Appell (SUA), dr. Dan Teculescu (Franţa). Le mulţumim şi pe această cale pentru generozitatea cu care au înţeles să se alăture acţiunilor asociaţiei noastre de cinstire a memoriei eroilor şi de cunoaştere a trecutului de luptă al românilor.  

          Anul acesta, Premiul „Comandor Virgil Alexandru Dragalina” are o semnificaţie aparte. Urmaşii familiei generalului Ioan Dragalina, ale cărei rădăcini istorice sunt în Banat, la Borlova, comemorează împlinirea unui secol de la moartea celui care a fost numit „Eroul de la Jiu”. Rănit în toamna anului 1916, generalul Ioan Dragalina a murit la 24 octombrie 1916, la Bucureşti. Cei doi feciori ai generalului, generalul Corneliu Dragalina şi comandorul Virgil Alexandru Dragalina, au avut un trecut de luptă demn de cel al tatălui lor.

         Autorii care doresc să participe la concurs sunt rugaţi să trimită lucrările pe adresa: Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria”, Bd. Ion Mihalache nr. 124-126, Sector 1, Bucureşti. Cod Poştal: 70764.

        Termenul limită de depunere a lucrărilor (cărţilor): 30 noiembrie 2016.

        Premiul va fi înmânat la începutul anului 2017.

          Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria”

                                    Biroul Executiv Central