Însemnări de la Festivitatea de acordare a

Premiilor Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria”

pe anul 2014

Aspect din timpul festivitatii

Prima ediţie a Premiilor Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria”  s-a încheiat la Muzeul Militar Naţional, din Bucureşti, în ziua de 12 februarie 2015. A fost o festivitate emoţionantă, de care cei prezenţi îşi vor aduce aminte cu plăcere. Acum, când ecourile evenimentului s-au mai estompat, fie-mi îngăduite câteva notaţii.

Ideea Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” de a acorda în fiecare an, începând cu 2014, un premiu celei mai bune lucrări de istorie militară apărută în anul respectiv, s-a concretizat într-o veritabilă instituţie: Premiul “Comandor Virgil Alexandru Dragalina”. Au contribuit la această neobişnuită şi, poate, neaşteptată recunoaştere a excelenţei, sponsorii premiului – doamna Opritsa Dragalina Popa şi familia dr. Cornel şi Nina Dumitriu, din Statele Unite –, dar şi juriul, format din cinci istorici şi jurnalişti militari – este vorba de dr. Petre Otu, preşedinte, dr. Alin Ciupală, dr. Alexandru Oşca, general de brigadă (r.) Grigore Buciu, colonel (r.) Dumitru Roman -, în grija căruia au fost lăsate opţiunile decisive. Recompensa financiară, care s-a ridicat la suma de 1500$, a avut şi ea, să recunoaştem, o parte de contribuţie la atractivitatea premiului.

În fond, câte asociaţii neguvernamentale îşi pot permite să finanţeze şi să stimuleze, anual, excelenţa în cercetarea istorică? Iată că, datorită unor sponsori generoşi, care trăiesc de ani buni departe de ţară, dar sunt mereu cu gândul acasă, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria” a avut şansa să lanseze acest concurs. Suntem convinşi că, prin valorile pe care le va impune în ediţiile următoare, Premiul “Dragalina” va deveni un reper cultural în societatea românească.

După cum se ştie, prima ediţie a Premiului “Comandor Virgil Alexandru Dragalina”, pe anul 2014, a fost dedicată cercetării şi memorialisticii referitoare la soarta prizonierilor de război români în cele două campanii (1941-1944; 1944-1945) ale ultimei conflagraţii mondiale. O temă pe cât de interesantă pe atât de dificilă, dată fiind inaccesibilitatea la documentele de arhivă. Timp de 45 de ani (1944-1989), prizonierii de război români aproape că nu au existat pentru cercetarea istorică românească. Despre prizonierii români în URSS s-a vorbit în şoaptă sau nu s-a vorbit deloc. Această interdicţie care ne-a însoţit istoria aproape o jumătate de secol explică numărul mic de mărturii şi memorii lăsate de cei care au trecut prin calvarul prizonieratului în U.R.S.S.

Din cele opt lucrări prezentate la concurs, juriul de decis să acorde Premiul “Comandor Virgil Alexandru Dragalina”, în valoare de 1000$, volumului Prizonieri de război români în Uniunea Sovietică. Documente 1941-1956, realizat de un colectiv de cercetători: Laurenţiu Constantiniu, Ilie Schipor, Vitalie Văratic (coordonator), Vladimir Ivanovici Korotaev, Vladimir Nikolaevici Kuzelenkov.

Premiul special, în valoare de 500$, a revenit volumului Jurnal de război şi de pace. Memorialul din Siberia, scris de Ion Tobă-Hatmanu, erou şi prizonier de război în Germania, dar şi în URSS, condamnat politic, al cărui manuscris a fost îngrijit şi publicat de ziaristul şi publicistul Dan Gîju, care şi-a dedicat mulţi ani cunoaşterii acestui personaj legendar: Ion Tobă- Hatmanu.

La festivitatea de înmânare a premiilor au participat reprezentanţi ai asociaţiilor cu care A.N.C.E.”R.M.” are protocoale de colaborare. Din partea Institutului Diplomatic Român, sub egida căruia a apărut volumul premiat, a fost prezentă doamna Laura Sitaru.

De la intonarea Imnului Eroilor – care a imprimat solemnitatea cuvenită unui astfel de eveniment – la ambianţa istorică sugerată de expoziţia dedicată Centenarului Primului Război Mondial, deschisă în Holul de Onoare al Muzeului Militar Naţional “Ferdinand I”, toate au contribuit la reuşita acestei prime Gale a Premiilor A.N.C.E.”R.M.”

Preşedintele A.N.C.E.”R.M.”, general maior (r.) prof. univ. dr. Visarion Neagoe, după un scurt discurs şi după ce a anunţat lucrările premiate, a înmânat Diploma pentru Premiul “Comandor Virgil Alexandru Dragalina” pe anul 2014 doamnei Isabelle Drăgoescu, reprezentanta colectivului de autori al volumului Prizonieri de război români în Uniunea Sovietică. Documente 1941-1956. Colonelul Dan Gîju a primit Diploma pentru Premiul special “Comandor Virgil Alexandru Dragalina”. Referindu-se la acest moment unic din activitatea sa de scriitor, Dan Gîju a spus între altele: “Sunt multe de comentat aici. Straniu este că nu Armata Română sau o instituție a statului român de azi conferă un premiu în bani pentru astfel de cărți, ci tocmai de departe, de peste Ocean, românii care au apucat pe viu vremurile în care unul ca Hatmanu a făcut imposibilul, ca România să supraviețuiască. Românii aceia – și nu tocmai întâmplător o femeie ca D-na Opritsa Dragalina – au pus mână de la mână pentru activarea unui premiu cu adevărat onorabil și care, nu am nicio îndoială, va ajunge să fie considerat, așa cum s-a anticipat la această festivitate, „un reper cultural” în societatea noastră, poate chiar mai mult… Pentru mine e clar că, dacă nu era acest stimulent, cartea nu apărea în 2014, o amânasem pentru finele anului 2015, și știți cum e cu amânările, cum am planuri multe, cine știe când ar fi ieșit. Hatmanu, săracul, a ținut enorm să-și vadă cartea tipărită, a pus în joc toată experiența lui (de aceea a și scris-o în Occident) și tot nu a reușit. Aveți motive, deci, ca organizatori ai premiului, să fiți mândri pentru ceea ce ați pus în operă, să dea Dumnezeu să reziste și să aveți succese de răsunet, de care mă voi bucura și eu, pentru că, nu-i așa, voi rămâne în istoria acestui premiu – fie și special – ca unul care, indirect, am fost pe listă la prima ediție.”

Negreşit, unul dintre momentele emoţionante ale galei a fost acela al mesajelor sponsorilor. De peste Ocean, prin glasul doamnei Rodica Voiculescu, şi domnia sa membră a familiei Dragalina, Opritsa Dragalina Popa a spus: “În memoria şi în numele Tatălui meu, Virgil Dragalina, mulţumesc Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” şi distinsului juriu pentru excelenta organizare şi judicioasa selectare a lucrărilor premiate. Felicit premianţii.Toate cele opt lucrări concurente ne fac cinste; sunt sigură că juriul a avut o alegere extrem de dificilă.”

Din mesajul domnului dr. Cornel Dumitru, citit de Grigore Buciu, am reţinut următoarele: “Această manifestare anuală este un omagiu modest, pe care noi cei de departe, separaţi în timp şi în spaţiu, dorim să-l aducem memoriei prea îndelung vitregite a eroilor Români, trupă şi ofiţeri în egală măsură, care şi-au pierdut viaţa sau, adeseori, cu şi mai multă cruzime, şi-au pierdut identitatea, locul şi aserţiunea lor în existenţă, uitaţi de memoria colectivă, nepomeniţi şi, spre ruşinea secolului comunist, de nemenţionat nici măcar în şoaptă, şi nici măcar urmaşilor legitimi.”

Aşadar, prima ediţie a Premiilor Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” s-a încheiat. Ediţia a II-a, pe anul 2015, a început!

Mulţumim tuturor celor care au contribuit la succesul acestui concurs.

Succes participanţilor la ediţia a II-a!

Dumitru ROMAN